+40 744 592 734 contact@adedac.ro
Timiș, Caraș-SeverinSatu-Mare, Arad
/

Etape

Etapele pentru obținerea unui certificat de performanță energetică sunt:

1. Contactați-ne în vederea stabilirii unei întâlniri

Contactați-ne telefonic sau prin e-mail și vom efectua o vizită a imobilului sau apartamentului pentru a colecta informațiile necesare. Vom studia documentele existente, vom efectua măsurători.

2. Efectuarea calculelor tehnice

Pornind de la datele tehnice obținute în cadrul întâlnirii se vor calcula consumurile energetice specifice. În funcție de acestea, imobilul se va încadra într-o clasă de performanță energetică și se va realiza certificatul de performanță energetică.

3. Eliberarea certificatului energetic

Eliberarea certificatului de performanță energetică se eliberează în cel mai scurt timp posibil și are o valabilitate de 10 ani de la data întocmirii acestuia, în cazul în care asupra imobilului/apartamentului studiat nu se realizează nici o intervenție care să modifice parametrii studiați inițial.